De ceva vreme am observat apariția unor articole stupide (și de fapt chiar mincinoase), care afirmă că ionii de argint sunt de zeci sau chiar de mii de ori mai eficienți decât nanoparticulele de argint.
Astfel, pe etichetele argintului coloidal produs de către o anumită companie românească, putem citi: " Ionii de argint sunt de peste 13 ori mai eficienți decât nanoparticulele de argint, conform raportului oficial emis de Universitatea Rice, în iulie 2012".
Să decriptăm mai departe această jumătate, sau chiar sfert de adevăr, și să vedem în ce mod el devine o minciună.
Astfel, ceea ce nu se spune, este că afirmațiile din articol sunt mult mai lungi și complexe și, de fapt, articolul se referă la modalitatea în care nanoparticulele de argint sunt cele mai eficiente, și modul în care se realizează aceasta. El nu este un studiu comparativ între nanoparticule și ionii de argint!!!
Vă sugerăm, mai ales celor care cunoașteți limba engleză, să citiți articolul, pe care vi-l punem integral la dispoziție, AICI (click pe acest link).
Ne vom referi mai întâi la efectul antiviral al nanoparticulelor
Multă vreme, deși a fost observat, efectul antiviral al argintului nu a fost înteles. Cu toate acestea, încă din anii 2000, studiile efectuate cu ajutorul microscopului electronic, au reușit să lămurească această dilemă. Fotografiile realizate asupra unor virusuri, supuse acțiunii nanoparticulelor de argint, au arătat în mod clar că efectul antiviral are loc drept urmare a lipirii nanoparticulelor de anumite puncte ale membranei virale. Echipa condusa de dr. Elechiguerra (vezi articolul aici: http://www.aghorasbio.ro/index.php/argintul-coloidal/90-argint-hiv1) a arătat în mod clar că nanoparticulele s-au lipit de membrana virală, și atât nanoparticulele excesiv de mici (incluzând așadar ionii) cât și cele excesiv de mari, nu au contribuit la efectul antiviral.

În figura alăturată, puteți observa cum are loc inhibarea virusurilor de către nanoparticulele de argint. Așadar, ionii de argint nu au nimic de a face cu efectul antiviral. Cu toate acestea, organismul uman realizează miracole, transformând ionii de argint în nanoparticule, în tubul digestiv, dar acesta este subiectul unui alt articol.
Iată așadar cum, prin omisiunea menționării obiectului de acțiune a ionilor sau nanoparticulelor de argint, suntem făcuți să credem că afirmația este valabilă în orice situații.